Verticala “Eticheta Rosie”…

Verticala Eticheta Rosie sticle

Am dat curs invitației de a participa la verticala Crama Oprișor „Eticheta Roșie” datorită ineditului acesteia precum și datorită participării oenologului Liviu Grigorică.

Înființată pe fundațiile Vinalcool Mehedinți, Crama Oprișor s-a făcut remarcată prin vinurile concept pe care le-a lansat in ultimii ani, cum ar fi: Erotikon, Passarowitz 1718, Fragmentarium, Nenumita, Cutia Paleologu și mai nou ISPITA. De altfel, unul dintre primele vinuri achiziționate de către mine pentru a le colecționa a fost o sticlă de Fragmentarium. Din punct de vedere marketing, abordarea este una diferită in industria autohtonă a vinului. Fiecare etichetă sau set de etichete se evidențiază prin concepte distincte si te îndeamnă întrucâtva să iți dorești să ai toată „seria”. Pe de altă parte, Crama Oprișor Cabernet Sauvignon e cunoscut in special datorită culorii etichetei iar numele consacrat este “Eticheta Roșie”. Această etichetă stacojie a fost creată pentru a atrage cât mai repede atenția asupra ei. Dacă eticheta Fragmentarium iți solicită atenția să o înțelegi, caracterul aproape monocrom al “Eticheta Roșie” face imediat vizibil vinul la raft. Această abordare a Cramei Oprișor a fost precedată de “Eticheta Neagră” de la Jidvei. De la Liviu Grigorică am aflat că s-a renunțat la conceptul Nenumita datorită unei asemănări cu un brand de vinuri de 1.5 EUR “de pe undeva din lume”, iar conceptul ISPITA va continua, lăsând să se înțeleagă că există posibilitatea să apară chiar mai mult de 4 sticle diferite. Pentru colecționari, din cele aproximativ 5700 de sticle Iluminarea si 4800 Puterea, câte 500 de sticle vor fi rezervate pentru lansarea “seriei” complete.

Revenind la vinul serii, strugurii provin din zona Dealul Cioaca de pe parcele cu expunere sudică, înființate in 2001. La Oprișor se folosesc mai multe baricuri din 3 tipuri de stejar: american, francez cu o densitate mai mare si francez cu o structură mai puțin densă, fiecare având diverse variații in funcție de tipurile de arderi folosite. Pentru “Eticheta Roșie” am înțeles că se folosesc baricuri din stejar francez cu densitate mare.

Am avut la degustare întreaga colecție a “Etichetei Roșii”, 2007-2012, iar vinul surpriză a fost o sticlă Erotikon Cabernet Sauvignon (2007) adusă de către Liviu Grigorică. Am început cu 2012 (14372 sticle), un vin cu arome pronunțate de coacăze si vișine coapte, având totuși alcoolul care făcea din când in când câte un pas înainte. 2011 (15256 sticle) a fost peste 2012 din punct de vedere arome de fructe, beneficiind se pare si de o perioadă mai mare de macerare de aproximativ 3 săptămâni. Mi s-a părut că și baricul era puțin mai pronunțat fata de precedentul. A apărut apoi 2010 (9998 sticle), un vin cu tanini mai moi, un corp foarte suplu și cu un caracter mai puțin extractiv fata de primele două. Înțeleg ca datorită condițiilor climaterice din 2010, strugurii au fost culeși in jurul datei de 6 Noiembrie. 2009 (9997 sticle) a fost primul vin din serie pe care oenologul Liviu Grigorică a avut posibilitatea să-l controleze in toate etapele de producție. Modul de exprimare este similar cu 2011, poate puțin mai evoluat, in special prin estomparea aromelor de baric. 2008 (5496 sticle) a fost vinul care mi-a plăcut cel mai mult, fiind un vin frumos evoluat, rotund, cu un post gust lung și cu un nas complex. La final, am avut posibilitatea să degustăm două Cabernet Sauvignon din 2007: “Eticheta Roșie” (3594 sticle) si Erotikon. Daca “Eticheta Roșie”, un cupaj conceput la 3 dimineața din mai multe vinuri găsite in cramă in 2007, ne-a surprins intr-un mod plăcut, Erotikon a suferit datorită stocării într-o debara de bloc pentru câțiva ani. Aciditatea și taninii destul de bine pronunțați ai “Etichetei Roșii” contrastau cu notele oxidative ale Erotikon.

Am discutat destul de mult cu Liviu Grigorică despre cupajarea vinurilor. L-am întrebat de ce nu face și un cupaj tipic bordelez. Mi-a răspuns foarte direct că nu-și dorește să demonstreze că poate face un astfel de vin sau poate chiar mai bun, ci își dorește sa-si găsească propriul drum, la fel cum a surprins lumea atunci când a adăugat Pinot Noir intr-un cupaj de Merlot, Cabernet Sauvignon și Shiraz. Am înțeles că in construcția cupajelor pornește de la o multitudine de mostre/vinuri, pe care și le notează in funcție de aromele pe care le dorește să le folosească pentru un anumit vin, cum ar fi “vișina” care poate sa fie acompaniată de săgeți verticale, săgeți orizontale sau chiar valuri, in funcție de modul de manifestare a acelei arome. Amestecul ține apoi cont inclusiv de cantitatea de vin disponibilă in cramă din fiecare mostră. Am înțeles că au existat anumite parcele care au avut la un moment dat un Cabernet Sauvignon peste ceea ce a devenit “Eticheta Roșie”, dar cupajarea s-a făcut pentru a păstra o linie comună de-a lungul anilor. Liviu Grigorică ne-a povestit și despre un test pe care l-a făcut la Prowein 2015, amestecând cele doua vinuri lansate in cadrul conceptului ISPITA, iar rezultatul a fost un vin bun, dar nu unul deosebit, așa cum și-a dorit sa fie cele două vinuri.

În concluzie, a fost o degustare interesantă a unui verticale Cabernet Sauvignon premium din Romania. Aștept să apară și ediția 2013 și sunt curios cum se va prezenta 2014…

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>